Totul pentru o nunta cu adevarat rustica! - aranjamentele florale si alte decoratiuni


Conform ultimelor tendinte in materie de decoruri de nunta, rusticul este la mare cautare in anul 2011. Reintoarcerea la natura, la traditii, la simplitatea si, in acelasi timp, la complexitatea decorurilor rustice, iti poate asigura o atmosfera vesela ce abunda in buna dispozitie.

De alfel, o nunta rustica poate fi si foarte frumos de organizat pentru ca ai la indemana foarte multe elemente decorative care redau intocmai aceasta teme, pornind de la locatie pana la aranjamentele florale ori invitatiile de nunta.

Alege locatia potrivita:
O atentie sporita trebuie sa acorzi locatiei deoarece pentru ca petrecerea de nunta sa se incadreze in tematica aleasa trebuie sa se desfasoare intr-un cadru ambiental adecvat.

Astfel, te sfatuim sa te indrepti spre o locatie rustica, din lemn, o crama sau un han, care sa poata fi amenajat si decorat usor cu obiecte specifice acestei teme: pasari si animale impaiate, oale vechi atarnate pe pereti, stergare, ardei si ceapa uscata, astfel incat sa se incadreze perfect in tema nuntii.

De cele mai multe ori hanurile si cramele au deja un decor stabilit, pe care il poti adapta conform dorintelor tale, insa, iti va fi mult mai usor deoarece baza este pusa.

Alege o paleta de culori potrivita:
Pentru o atmosfera rustica, alege nuante crude de galben si verde, iar ca mici accente, poti opta chiar si pentru rosu evidentiat in aranjamente florale sau servetele decorative. Insa, culorile de galben pal, portocaliu pastel, verde pana la maro le regasim ca si culori de baza in spice de grau, dovleci sau flori, mese si scaune, caruta ori buturugi pe care sa plasezi aranjamente florale.

Decor rustic:
Pentru aranjarea meselor alege materiale brodate, eventual din in, pe care sa asezi carafe de vin si aranjamente din diverse fructe si flori de camp. O alta alternativa ar fi fetele de masa in carouri, asezate peste fete de masa albe, completate cu buchetele mici de lavanda, prinse de servetelele de masa. Foloseste vase din lut si farfurii decorative ce vor spori aerul rustic, dar si atmosfera traditionala, de voiosie si voie buna.

Ce spui de buchetele de rozmarin, busuioc verde si spice de grau, plasate intr-un dovleac sau intr-un pepene galben? Cu siguranta, vor oferi o pata de culoare placuta si intima.

Vrei un loc inedit unde sa asezi marturiile de nunta si care sa se si potriveasca perfect cu tema rustica a nuntii? Nimic mai simplu... aseaza, deci, marturiile, intr-o caruta cu fan, decorata cu spice de grau, maci si levantica, struguri, gutui si mere.

Un element decorativ rustic, de mare efect si, in acelasi timp, de mare necesitate, poate fi si pozitionarea pe masa a unor lumanari sau lampi. Dar de felinare de hartie pe care sa le agati deasupra fiecarei mese, ce spui?


































Aranjamentele florale:
In general, atunci cand vorbim despre aranjamente florale, optiunile nu sunt deloc limitate. Ideea principala este ca trebuie sa te gandesti ca ele sa reprezinte alegerea ideala pentru tema aleasa de tine, in cazul de fata, cea rustica. Ce spui de buchetele de bujori, maci, lalele, liliac, lacramioare, flori de camp, in acest an, ele fiind si in principalele tendinte in materie de decoratiuni de nunta. De asemenea, si buchetelele de levantica, de rozmarin sau busuioc verde, mici crengute de copac, bucati de muschi verde presarat cu talas au un mare succes. Poti plasa aranjamentele florale in vaze de lut nesmaltuit, in buturugi scobite sau in cosuri de rachita.

De asemenea, prezidiul mirilor poate fi incadrat foarte frumos de o bolta de liliac mov si alb, ori de iasomie si lalele.













































Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu